De ce sunt managerii de spitale incompetenți?

E a doua oară când ministrul sănătății iese public și spune ca managerii de spitale sunt incompetenți. Acum nu mai sunt 80% doar 120 din ~370 spitale publice deoarece au cheltuiala cu salariile peste 80% din total venituri. O parte din problemă ar fi politizarea și în al doilea rând e vina autorităților publice locale(APL) că nu își asumă responsabilitatea cum ar trebui.

Să o luăm pe rând și în sens invers. Nivelul de competență în administrarea serviciilor de sănătate este limitat la nivel local. Și nu spun asta ca o vină ci pur și simplu de unde ar putea să existe în consiliul de administrație 2-3 experți în management sanitar pe fiecare spital și un județ are vreo 7-8-10 spitale? unele ale Consiliului județean altele autorităților locale cel puțin dacă nu și ale ministerului sănătății. Este normal că fiecare se descurcă cum poate și găsește pe cine are la dispoziție.

Despre politizare am scris și în carte, mai mult printre rânduri dar e cumva logic că dacă spitalul este subordonat unei autorități publice (oricare ar fi ea consiliu județean, primărie, ministerul sănătății, alte ministere) care este eminamente condusă politic și al cărei leadership depinde de voturi e normal ca această politizare să se transmită tuturor instituțiilor din subordine.

De-asta nici concursurile nu sunt concursuri pe bune. Asta nu înseamnă că nu există competiție pentru un post de manager, doar că adevărata competiție se face înainte de concursul formal, cu discuții, cu verificări și cu stabilirea obiectivelor care sunt altele decât cele din concursul aparent. Astfel că abilitatea de conduce un spital sau competența nu este un criteriu atunci când se numește un manager. Pur și simplu nu interesează pe nimeni acest lucru decât după ce îndeplinește celelalte criterii. Și nu e obligatoriu că învață el în câteva luni pe post.

Asta nu exclude faptul că unii manager sunt performanți, din ce în ce mai mulți, iar unii sunt foarte tineri. Dar nu aceasta a fost criteriul de numire. Într-adevăr în spitalele subordonate Ministerului Sănătății există un mod de lucru care permite formarea unor manageri peste medie (se lucrează pe legea 500/2002 pentru buget și finanțe, darea de seama se face la București, consiliile de administrație sunt formate din oameni cu multă experiență, etc) dar criteriul de bază rămâne politic.

Întrebarea pe care toți ar trebui să o punem e de ce nu formăm manageri sau specialiști în management sanitar? de ce nu există facultăți de nivel de licență de sănătate publică și management sanitar? de ce nu există cărți și manuale de management sanitar bazate pe legea sănătății care a fost adoptată în 2006? Pentru că la aceste întrebări poate răspunde Ministerul Sănătății în solidar cu cel care îl conduce de facto, Ministerul Educației.

De asta vă recomand singurul ghid practic de management al spitalelor publice scris pe legea 95/2006 și actualizat la 31 decembrie 2018 pe care îl puteți comanda de aici.

Salariile în sistemul de sănătate 2019

Personalul din spitalele publice s-a bucurat de măriri de salarii începând cu 2015, aceste măriri de salarii fiind acoperite prin transferuri din fondurile caselor de asigurări fără a fi acoperite de servicii cum era normal.

Totuși nu au beneficiat de măriri de venituri în aceeași măsură medicii de familie, medicii din ambulatoriile de specialitate(în afară de cele integrate).

Deși nu cred că este o problemă faptul că s-au mărit salariile, cel puțin nu una bugetară, Problemele sunt mai multe din cauza modului în care se acordă aceste măriri.

În primul rând existând aceste transferuri scade importanța complexității cazurilor finanțate. În multe spitale mici sumele transferate sunt mai mari decât serviciile facturate. Asta se traduce în faptul că nu e neapărat nevoie să te străduiești prea mult că bani pentru salarii oricum vor fi.

De luna aceasta, când și măririle de salarii pentru personalul administrativ sunt asigurate tot prin transfer direct din bugetul caselor de asigurări descoperim ca fondurile casei acoperă și cheltuielile care nu țin de actul medical în sine, ceea ce eu zic că e profund imoral (Deși susțin ca personalul TESA e plătit foarte prost pentru câtă răspundere are). Ar trebui să existe tarife care să acopere toate cheltuielile și atât.

În al treilea rând diferențele de salarizare. Spitalele cele mai importante din România, atât ca expertiză cât și ca număr de pacienți, sunt ale Ministerului Sănătății și implicit plafonul de sporuri este impus de acesta, fiind ordonator principal de credite, mai mic decât la autoritățile publice locale. Din acest motiv acordă sporuri la minimul grilei de sporuri pe când celelalte spitale care aparțin de autoritățile locale acordă, multe dintre ele, la maxim. Și pentru unele și pentru celelalte banii vin oricum prin transferuri directe din fondurile caselor de asigurări.

Mai jos aveți două exemple pe luna aprilie 2019, un spital categoria IV și un spital categoria I (regional de urgență) din același județ, în care salariile sunt mai mici decât în spitalul mai mic. Sursa info aici

Dacă dorești să înțelegi mai mult despre managementul spitalelor publice comandă ghidul practic de aici!